Am descoperit un articol care m-a impresionat si care mi se ca este adevarat de trist pentru zilele noastre. Enjoy!
Cand Dalai Lama a fost intrebat ce il surprinde cel mai mult la umanitate, el a replicat: 'Omul. Deoarece isi sacrifica sanatatea pentru a face bani. Apoi isi sacrifica banii pentru a-si recupera sanatatea. Apoi este nerabdator sa vina viitorul mai repede si nu traieste prezentul; rezultatul fiind ca el nu traieste nici in viitor, nici in prezent. Traieste ca si cum niciodata nu o sa moara si apoi moare fara sa traiasca niciodata cu adevarat.
Traim intr-o era digitala. Aproape totul este la un click distanta si stim sigur ca daca ceva nu ne este foarte clar, in cateva secunde putem sa aflam totul despre subiectul respectiv. Si cum lucrurile de pe langa noi se schimba cu 'viteza internetului' si noi ne simtim obligati sa lucram intr-un ritm din ce in ce mai alert, aproape neintrerupt, punem accent mai mare pe reactiile rapide, decat pe analiza si reflectie, ne deplasam foarte repede dintr-un loc intr-altul, ne miscam continuu si niciodata nu 'poposim'. Aproape ca am ajuns sa fim legati prin cabluri (chiar daca de multe ori sunt wireless) si sa ne manifestam ca si cum timpul s-ar termina peste cateva zile. In schimb, 'traitul pentru noi' il amanam sine die, ca si cum, asa cum spunea Dalai Lama, am fi nemuritori.
La serviciu ni se cer performante, acasa nu avem timp sa ne refacem: dormim din ce in ce mai putin, mancam din ce in ce mai prost si mai pe fuga, facem abuz de cafea si de medicamente, nu mai stim sa ne relaxam si nici sa ne bucuram, iar cel mai grav este atunci cand familia, in loc sa fie un prilej de bucurie, ajunge sa fie un factor de stres, o alta solicitare pe ordinea de zi. Mi se pare ca ajungem sa cerem de la noi zilnic sa fim din ce in ce mai performanti, iar daca nu o facem noi, se gasesc altii (sau circumstantele) sa puna presiune pe noi. Suntem exact ca sportivii de performanta, numai ca, spre deosebire de ei, noi nu avem perioade de refacere de luni de zile, ci numai de ore sau cel mult de cateva saptamani.
Pana la urma, nu managementul timpului ar trebui sa fie marea noastra problema, ci manage-mentul energiei proprii. Nu mai stim cum sa ne-o gestionam (asta daca am stiut vreodata) si nici cum sa ne-o regeneram. Aproape nu mai exista nicio balanta intre energia fizica, mentala, emo-tionala si spirituala... Consumam din toate in fiecare zi, fara sa stim cum sa punem la loc.
Atat de adevarat!
RăspundețiȘtergere