Am asteptat aceasta vacanta de ceva timp si eram un pic deamagita de vremea care se anunta, dar totul a fost cat se poate de perfect in ciuda frigului de afara.
Razele blande ale soarelui, un oras cu o istorie bogata, privelisti care te fascinau la fiecare pas, persoana potrivita alaturi au fost ingredientele care au facut zilele petrecute la Praga sa fie minunate.
In Praga gasesti absolut tot ce-ti doreste inima sa vezi: castele si catedrale, cartier evreiesc cu sinagogi, piete vechi, biserici baroce, vestitul pod Carol marginit de zeci de statui si invadat de pictori si muzicanti… si sute de stradute pline de cladiri superbe, pe care patina timpului le-a transformat in mici bijuterii locuite.
Praga, boema capitala ceha, o delectare a simturilor, o destinatie turistica ce surprinde prin multitudinea de stiluri arhitecturale.
Pentru a fi cunoscuta, pentru a putea fi admirata unicitatea orasului, Praga trebuie strabatuta la picior. Merita durerea de picioare de dupa! Ca un pont foarte important : in momentul in care faceti bagajul sa mergeti la Praga, puneti si o pereche de pantofi comozi in geanta. Centrul sau istoric reprezinta o mostenire unica in Europa. Arhitectura "Orasului de aur" imbina stilul neoclasic cu cel gotic si renascentist, intreaga imagine fiind completata cu succes de cladirile cubiste.
Casele sunt zugravite in culori pastelate, cu spatii meschine intre ele. Dar asta nu e tot! Pub-uri, galerii de arta, mii de turisti si calesti trase de cai. Toate acestea pot fi vazute pe minunatele strazi ale orasului ceh.
De peste tot se inalta turle, turnuri si turnulete, ca intr-un oras din povesti. O poveste bizara, dar superba in acelasi timp.
Orasul vechi, ceasul astronomic, Podul Carol, Castelul Praga, Muzeul National, Catedrala Sfantul Vitus si Metronomul din Praga sunt doar cateva locuri unde trebuie neaparat sa ajungeti.
Iubitorii de arta au onoarea de a admira "live" o serie de picturi realizate de artisti celebrii precum Goya si Rembrandt. Unde? La Palatul Sternberg – o alta frumusete arhitecturala al carei prag trebuie calcat fara dar si poate.
Sunt mult prea multe lucruri de spus despre "Orasul de aur". Este aproape nedrept sa-i surprinzi frumusetea si spiritul intr-un singur articol. Asa ca cel mai bine ar fi sa va rezervati chiar acum un sejur de sarbatori intr-un oras al carei amitiri va aduce mereu bucurie in sufletele voastre.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu